Noutati & presa

Lansare mondială – Noul buldoexcavator Komatsu WB93R, gata să rescrie istoria

După conferința de presă Komatsu, din cadrul INTERMAT Paris, Masatoshi Morishita – Președinte și CEO Komatsu Europe International N.V., a acceptat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Revistei Utilaje&Construcții.

Producătorul japonez KOMATSU a demonstrat încă o dată la Intermat 2018 nivelul său tehnologic și mai ales faptul că este unul dintre liderii mondiali în domeniul construcțiilor. Lansări de excepție, o conferință de presă plină de noutăți, dar și un teren de testare a noilor utilaje și tehnologii. Cât despre tehnologiile de ultimă oră, specialiștii francezi și invitații lor din zona Europa și Asia au văzut la lucru excavatorul cu acționare hibridă HB215LC-3, precum și sistemul inteligent de control iMC integrat din fabrică în noile generații de buldozere și excavatoare Komatsu.

Dar probabil cea mai mare surpriză a fost prezentarea în premieră mondială a noului buldoexcavator Komatsu WB93R. După o pauză de aproximativ trei ani pe piața din Europa, noua generație de buldoexcavatoare va fi prezentă pe șantiere începând cu toamna acestui an.

Buldoexcavatorul reinventat – mai puternic, dar mai ieftin în exploatare

Komatsu este unul dintre liderii mondiali în domeniul construcției de utilaje pentru construcții, fiind recunoscut pentru calitatea utilajelor sale, fiecare tip de mașini bucurându-se de o atenție aparte din partea proiectanților japonezi. Calitatea buldoexcavatoarelor Komatsu este recunoscută inclusiv pe piața din România, sute de astfel de utilaje lucrând pe șantierele din întreaga țară, acestea fiind distribuite de către importatorul unic pentru România al mărcii Komatsu, compania Marcom.

Komatsu WB93R va fi dotat cu cea mai nouă generație de motoare, care respectă cerințele standardelor EU Stage IV. Acestea oferă o putere mai mare cu un consum mai mic de combustibil, comparativ cu generațiile anterioare.

Eficiența unui buldoexcavator este dată de versatilitatea sa, de capacitatea de a se deplasa rapid și a interveni chiar și în spațiile cele mai restrictive. Komatsu nu a putut rata ocazia de a demonstra calitatea tehnologiei sale, dotând noua gamă Komatsu WB93R cu sistem de transmisie Power Shift și patru roți directoare. Vizibilitatea operatorului asupra câmpului de lucru a reprezentat totdeauna cheia eficienței unui astfel de utilaj, dar și unul din punctele forte ale buldoexcavatoarelor Komatsu. Noul utilaj are o capotă frontală compactă și deci mai joasă, inclusiv țeava de eșapament fiind repoziționată lateral, acum câmpul operatorului nu mai este restricționat de nici o componentă a mașinii.

Eficiența utilajului depinde și de eficiența operatorului. Cabina utilajului a fost reproiectată pentru a oferi mai mult spațiu, deci și confort. Bordul a primit însă un ecran color LCD de mari dimensiuni, acesta oferind operatorului informații extrem de importante, inclusiv cele obținute prin sistemul Komtrax de gestiune prin satelit. Comenzile intuitive oferite de ecran permit selectarea modului de lucru și a altor opțiuni specifice fiecărui operator în parte, inclusiv datele legate de mentenanța mașinii.

Deoarece motorul unui utilaj de șantier lucrează de obicei sub sarcină perioade lungi de timp, funcționarea sa în parametrii normali este esențială. Unul din parametrii importanți este legat de temperatura de lucru, care trebuie menținută constantă pentru ca motorul să ofere întreaga sa eficiență. Astfel, noul buldoexcavator beneficiază de un sistem de răcire performant, datorită unui radiator special proiectat, unui ventilator puternic, dar și a unui design nou al întregului sistem.

Komatsu WB93R – eficiență înaltă și costuri reduse

După conferința de presă Komatsu desfășurată pe parcursul celei de a doua zile a evenimentului de la Paris, Masatoshi Morishita, Președinte și CEO Komatsu Europe International N.V. a acceptat invitația noastră de a realiza un interviu în exclusivitate pentru cititorii noștri din România:

Utilaje&Construcții: Standul Komatsu de la Intermat include o lansare mondială: noul buldoexcavator Komatsu WB93R. Este un utilaj nou din multe puncte de vedere, dar și un continuator al modelelor anterioare. Cum răspundeți așteptărilor constructorilor cu acest model nou?

Masatoshi Morishita: Principala schimbare este legată de motorizare. Acum motoarele sunt Stage IV și bineînțeles, cele mai vizibile schimbări sunt cele din interiorul cabinei. De exemplu, monitorul operatorului va fi mai mare, informațiile afișate vor fi mai ușor de văzut. Design-ul interior s-a schimbat, ne-am dorit să avem mai multă vizibilitate pentru operatori, dar și culorile vor fi diferite față de cele anterioare, fiind mai calde.

De fapt acum lansăm pe piață o nouă mașină, un nou produs marca Komatsu și cred că și clienții se așteaptă ca acesta să aibă un standard ridicat de tehnologie inovatoare, dar în același timp trebuie să ținem cont de faptul că încărcătorul pe roți este un utilaj de bază pe care clienții îl vor folosi frecvent, în multiple aplicații. Acesta se va deplasa dintr-un loc într-altul, așa că trebuie să fim extrem de realiști în ceea ce privește costurile. Am reușit să obținem un echilibru, pe de o parte utilajul are implementată cea mai nouă tehnologie Komatsu, fiind extrem de competitiv pe piața internațională, pe de altă parte costul său, care este la fel de competitiv.

Utilaje&Construcții: Ne puteți dezvălui informații despre noua gamă de buldoexcavatoare Komatsu dedicată pieței europene?

Masatoshi Morishita: Cu siguranță că vom avea o producție suficientă anul care vine, probabil undeva între 200 și 400 unități. Pentru noi, este un utilaj special dedicat anumitor piețe, în special din centrul și estul Europei și deci și politica noastră este una aplicată. Astfel, chiar dacă planificarea și dezvoltarea a noi modele de utilaje reprezintă un secret bine păstrat de către fiecare producător, în cazul buldoexcavatorului am făcut o excepție și am ținut la curent distribuitorii noștri locali despre momentul în care vom finaliza procesul de dezvoltare și când vom începe să-l comercializăm.

Unul dintre motivele principale a fost acela că știam că mulți dintre clienții Komatsu care au astfel de utilaje așteaptă să cumpere unul nou, iar noi nu voiam să-i dezamăgim. De exemplu, în țări precum România sau Bulgaria așteptările sunt mari și dorim ca utilizatorii de buldoexcavatoare Komatsu să știe exact când apar noile modele și care sunt performanțele lor.  Avem de asemenea piață de desfacere și în Franța, anumite zone din Italia sau de pe alte continente, precum India, Brazilia, anumite părți din Asia. Este deci o piață mare de desfacere și acest lucru ne-a determinat pe noi, cei de la Komatsu, să continuăm să producem acest utilaj.

Utilaje&Construcții: În standul Komatsu este prezentat noul excavator cu acționare hibridă HB215LC-3. Ce performanțe aduce noua generație?

Masatoshi Morishita: Este mai performant decât modelul anterior, iar consumul de combustibil se păstrează în medie mai mic cu 20%  comparativ cu același model Komatsu standard. De fapt, noua generație de utilaje Komatsu dotată cu cele mai noi motoare de ultimă generație este extrem de eficientă din punctul de vedere al consumului, și din acest motiv a fost o adevărată provocare să producem un utilaj hibrid care să păstreze un consum și mai redus.

Utilaje&Construcții: Unicul distribuitor al utilajelor de construcții Komatsu pentru România este compania MARCOM.  Ce opinie aveți despre activitatea sa profesională, în contextul în care Komatsu cere un înalt nivel de reprezentare, de la vânzare la service, reprezentanților săi?

Masatoshi Morishita: Dacă s-ar putea, ne-am dori să avem cât mai multe companii ca MARACOM, peste tot în Europa. Felul în care operează este impresionant, este o afacere de familie foarte bine condusă, foarte stabilă și pentru noi acest lucru este foarte important. Ceea ce ne mai impresionează la compania Marcom este felul în care abordează clienții, nu doar vând mașinile, ci sunt un partener de încredere pentru aceștia, iar ei au o abordare foarte bună în acest sens. O firmă cu un nivel foarte înalt profesional, în contextul unei Europe extrem de competitive. Suntem siguri că odată cu lansarea noii generații de buldoexcavatoare Komatsu vânzările societății Marcom în România vor crește și vor influența vizibil și cifra de vânzări în Europa. Am lansat acum, oficial, un buldoexcavator nou, mai eficient și cu mai multe dotări cerute de piață, deci sunt sigur că va avea cifre de vânzări chiar mai mari decât cele înregistrate de generațiile anterioare.

Utilaje&Construcții: Cum credeți că vor evolua tehnologic utilajele în viitor? Care vor fi direcțiile?

Masatoshi Morishita: Indiferent dacă discutăm de evoluția utilajelor peste un an sau zece ani, sigur este că schimbările nu vor legate strict de tehnologii revoluționare ci vor ține mai mult de creșterea productivității și eficienței. Cred că de fapt clientul nu-și dorește decât un TCO cât mai redus, acesta este cel mai important aspect. Ne dorim să aducem cea mai bună valoare pentru client în timpul ciclului de viață al utilajului pe care îl comercializăm.

Share this post